KIDS THE WORLD RO
Un site dedicat 100 % copiilor. Project InfoPloiestiCity.
joi, 29 septembrie 2011
joi, 22 septembrie 2011
sâmbătă, 17 septembrie 2011
Surpriză pentru copii la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiesti
Un mini-orăşel pentru copii având reprezentate instituţiile obişnuite într-un oraş - primărie, școală, spital, poliție, biserică, bancă, pompieri, filarmonică, piață, poștă, teatru de păpuși - sunt ingredientele distracţiei propuse pentru prichindeii din Ploiești, în acest sfârşit de săptămână.
Astfel, duminică, 18 septembrie, începând cu ora 11.00, copiii cu vârsta între 7 și 14 ani sunt așteptați în Parcul Tineretului (intrarea din str. Eroilor) de Asociația „Exploratori pentru Viitor” și mai multe instituții publice și organizații nonguvernamentale, la “Ploieștiul în Miniatură – un oraș pentru Copii și Părinți”. Voluntari cu experiență în activitățile cu copiii vor construi un mini orășel iar accesul copiilor se va face pe baza unui „pașaport” primit la intrare, prima oprire fiind „Banca” pentru a primi creditul de start, urmând ca în orășelul copiilor să acumuleze puncte și să le folosească în funcție de necesități. În grupe sau individual, copiii vor trece pe la toate instituțiile prezente, acestea având amenajat un mic sediu local iar la finalul activitaților, primarul orășelului le va înmâna diploma de onoare. Organizatorii au pregătit numeroase activități, concursuri și jocuri recreative (trasee cu obstacole, trasee de orientare, învățarea unor reguli de politețe și a bunelor maniere), educative (educație antidrog, reguli de supraviețuire și de prim ajutor, meteorologie, viața în natura), exerciții pentru stimularea creativității și cunoașterea de sine (școală, cabinet psiho’). De asemenea, copiii vor putea beneficia de o plimbare cu canoea pe lacul din Parcul Tineretului. La eveniment au confirmat participarea echipaje ale Poliției, Jandarmeriei, Serviciului de Ambulanță și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care vor veni pregătiți să demonstreze cu echipamentele specifice din dotare modalitățile în care se implică pentru binele locuitorilor orașului. La finalul activităților, cu acordul părinților, copiii care doresc se pot înscrie în Clubul de Exploratori. Întâlnirile se vor desfășura în fiecare duminică, întregul program fiind structurat pe activități practice și de ieșire în natură. Programa educațională a proiectului include studiul naturii, îndemânări, proiecte în slujba comunității locale dar și noțiuni moral-spirituale și de prim-ajutor, realizate integral cu sprijinul unor persoane calificate în domeniul respectiv.
Despre Asociația „Exploratori pentru viitor”
Înființată în 1993, Asociația „Exploratori pentru viitor” are în prezent peste 2500 de membri împărțiți în 277 de cluburi de exploratori răspândite în întreaga țară. Asociația își propune să ofere copiilor un mediu în care își pot descoperi și dezvolta talentele, pot învăța o serie de lucruri legate de viața în natură și implicit cum să se descurce în situații dificile pentru o mai bună integrare familială și socială. De asememenea, copiilor le sunt insuflate valori morale cum ar fi cinstea, ordinea, respectul față de oameni și față de natură, altruismul, valori pe care încearcă sa le transmită și la nivelul societății prin realizarea anumitor proiecte.
sursa:observatorulph.ro

joi, 15 septembrie 2011
sâmbătă, 3 septembrie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)